Etape de lucru:
Pregătirea suprafeţei de bază
Suprafaţa de montaj se curăţă cu atenţie. Indiferent de suprafaţă, înainte de începerea montajului trebuie să ne asigurăm că aceasta este uscată, plană şi stabilă.
Aşezarea foliei
După ce suprafaţa a fost curăţată, se aşază un strat de folie specială pentru montarea parchetului laminat. La îmbinarea bucăţilor de folie este recomandat ca acestea să fie lipite cu bandă adezivă.
Îmbinarea plăcilor la capete La canelura capătului liber al unui element pus se aşază oblic unul nou, iar federele elementului oblic se introduc în canelura elementului care se va ridica puţin în sus. Prin lăsarea în jos pe fundament a elementului ţinut oblic se îmbină capetele ambelor plăci.
Îmbinarea plăcilor pe lungime
Se face prin ridicarea elementului – deja îmbinat la capete – pe partea îmbinată pe lungime, împreună cu elementele învecinate îmbinate la capete şi ţinute oblic. În această poziţie oblică se va întroduce federul pe lungime al noului element în canelura elementului îmbinat anterior. Prin lăsarea în jos pe fundament a ambelor plăci ţinute oblic are loc şi îmbinarea celei noi.
Definitivarea îmbinării
Pentru o îmbinare sigură, ultimul element poate fi presat cu ajutorul unei pene din lemn.
Montajul în zonele de întâlnire
De jur împrejurul camerei, pe lângă perete, trebuie prevăzute rosturi mobile de circa 10 mm. Astfel de rosturi mobile se lasă şi la obiectele instalate fix, cum sunt consolele de sprijin ale caloriferelor sau coloanele de încălzire.
Tăierea plăcilor
Indiferent de unde se începe montajul, primele trei rânduri se vor aşeza sub formă de scară. Pentru aceasta, unul dintre elemente se scurtează pentru a se crea efectul de ţesătură între plăci.